Licitația pentru furnizarea, pe baza fondurilor europene, a 24 de autobuze electrice de 10 metri pentru Municipiul Iași a atras, până la termenul limită din această săptămână, nu mai puțin de cinci oferte din partea unor companii sau asocieri de firme.

 
Astfel, la procedura de achiziție cu o prevedere financiară de 54.500.000 lei, fără TVA, respectiv 64.855.000 lei, cu TVA, adică aproximativ 13,3 milioane de euro, s-au înscris BMC Truck & Bus SA (România), SOR Libchavy spol. sro (Cehia), Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret AS (Turcia), Temsa Ulasim Araclari San Tic AS (Turcia) și asocierea Bozankaya Otomotiv Mak. Ith. Ve Ihr. AS (Turcia) – Sileo GmbH (Germania).
 
Achiziția este finanțată cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Axa 4.1, iar valoarea totală a proiectului este de 65.509.808 lei.
Autobuzele electrice vor fi adaptate la transportul public și la circulația în condiții de rampă și vor avea o capacitate de minimum 50 de persoane, din care cel puțin 24 pe scaune. Autobuzele trebuie să aibă o autonomie de cel puțin 66 de kilometri, cu sistemul de încălzire sau răcire la capacitate maximă. Compania care va câștiga licitația va trebui să asigure și consumabilele pentru o durată de cinci ani sau în limita a 500.000 de kilometri.
Proiectul include și construirea și punerea în funcțiune a șapte staţii de încărcare rapidă şi 24 staţii de încărcare lentă. Cele 24 de autobuze electrice de 10 metri vor fi folosite în transportul public din Iași astfel: 14 pe ruta 42 (Copou – CUG) și 10 pe traseul 52 (Piaţa Alexandru cel Bun – Pasaj Octav Băncilă – Copou).
Contractul de finanțare europeană a fost semnat pe 16 octombrie 2019. Primăria Municipiul Iași a realizat pe parcursul anului 2019 demersurile legale privind amplasarea stațiilor de încărcare electrică.
Pentru Municipiul Iași vor fi achiziţionate și 20 autobuze electrice cu lungimea de aproximativ 12 metri, însoţite de șase staţii de încărcare rapidă şi 20 staţii de încărcare lentă. Cele 20 de autobuze electrice vor deservi rutele 28 (Triumf – Podu Roş – Mircea cel Bătrân – Dacia) şi 36 (Dacia – Gară – Copou – Breazu). În acest caz, valoarea totală a proiectului este de 66.753.064 lei, adică circa 13,7 milioane de euro, iar contractul de finanțare a fost semnat pe 24 septembrie 2019.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentDouă noi focare de coronavirus în Iași
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 14 noiembrie 2020