Organizaţia PSD Iaşi a efectuat un sondaj pentru a decide cine va fi viitorul candidat la Primăria Iașului.

Liderul PSD Iași, Maricel Popa, a anunțat că se știe cine are cele mai mari șanse, fără a face însă cunoscut numele candidatului.

„Avem candidat la Primărie, veţi afla săptămâna viitoare numele. Trebuie să ne consultăm şi cu Bucureştiul, pentru că aşa este procedura de partid, conform statutului. Săptămâna viitoare vom anunţa candidatul“, a declarat Maricel Popa.

Surse din cadrul partidului, susțin că în sondajul PSD cel mai bine clasat este actualul edil, Mihai Chirica. Acesta are un procent de peste 40%.

Dacă va fi să aleagă unul dintre actualii membri PSD, cel mai bine clasat este europarlamentarul Tudor Ciuhodaru, cu un procent de aproximativ 20%, în timp ce Camelia Gavrilă de-abia trece de 10%, iar şi omul de afaceri Viorel Blăjuţ sau Maricel Popa au sub 5%.

În aceste condiții, PSD negociază cu Mihai Chirica, însă acesta ar înclina mai degrabă să candideze independent sau din partea PNL.

Articolul precedentAu tâlhărit mai multe persoane în ultimele luni. Acum trebuie să răspundă în fața judecătorilor
Articolul următorMarius Bodea: „Solicit demiterea urgentă a directorului Aeroportului Iași!“