Nicolae Ciucă a vorbit luni dimineața despre suspiciunile care au existat la începutul formării coaliției dintre PNL-PSD și UDMR. Premierul este de părere că timpul a dovedit că decizia a fost una pozitivă, a unor oameni politici maturi.

„Anul trecut când s-a format această coaliție au fost multe semne de întrebare, puțini au fost cei care s-au așteptat să realizăm un astfel de demers politic, astăzi se dovedește că a fost decizia unor oameni politici maturi, responsabili, care au înțeles că avem nevoie de stabilitate politică și de decizii și programe politice coerente prin care să putem trece țara prin criză”, a declarat premierul Ciucă, luni dimineață, la Radio România Actualități.

Nicolae Ciucă a mai subliniat, în contextul crizei economice și a creșterii inflației, că singura soluție sunt investițiile:

“Ceea ce doresc să subliniez este faptul că în acest moment, pentru a putea să protejăm economia, să protejăm locurile de muncă, să creăm mai multe locuri de muncă, avem nevoie ca mediul de afaceri, antreprenorii români să fie sprijiniţi şi aş dori să înţelegem această perioadă ca fiind efectiv îndreptată spre a asigura stabilitatea şi, pe cât posibil, dezvoltarea economiei ţării noastre. Am avut dese întâlniri cu investitorii români şi cu cei străini. Această relansare, această stabilitate şi, de ce nu, relansare a economiei o putem face doar împreună. Aici este rolul Guvernului, de a veni cu politici care să încurajeze şi să sprijine investiţiile, iar mediul de afaceri trebuie să continue planurile de dezvoltare, iar pentru asta are nevoie de predictibilitate, are nevoie de stabilitate legislativă şi, desigur, avem nevoie să întreţinem acest dialog permanent cu dumnealor pentru a putea înţelege realitatea, a putea înţelege oportunităţile şi, sigur, trebuie să fim în măsură să facem managementul riscurilor”, a afirmat Ciucă.

“Într-o situaţie de criză, aşa cum am afirmat, este limpede că singura soluţie sunt investiţiile. (…) Trebuie subliniat că românii au avut de înfruntat o criză sanitară, apoi a venit criza economică şi începând cu luna februarie, iată, ne confruntăm şi cu o criză de securitate, un război la graniţa noastră, în ţara vecină, Ucraina, ca urmare a invaziei forţelor armate ruse”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu la Radio România Actualităţi.

Premierul a punctat că instituţiile financiare internaţionale confirmă că soluţiile Guvernului au fost şi sunt cele potrivite.

“Iar aceste aprecieri anunţate public sunt semnale foarte bune pentru nevoile de investiţii. Nu am crescut nicio taxă, iar această predictibilitate este un atu important. Anul acesta avem cel mai mare buget de investiţii din ultimii 30 de ani prevăzuţi în buget – 88 de miliarde de de lei. De asemenea, am luat toate măsurile pentru a putea să absorbim, să atragem o sumă cât mai mare din banii europeni – discutăm de 80 de miliarde de euro -, care asigură atât stabilitatea, cum spuneam, dar oferă posibilitatea să dezvoltăm economia, oferă posibilitatea să putem să asigurăm locuri de muncă, oferă posibilitatea să ne gândim că prin această creştere economică putem să asigurăm României reducerea decalajului între ţările din zona de est şi ţările din zona de vest”, a mai declarat Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMiron Mitrea DEMONTEAZĂ acuzațiile Ambasadei Rusiei din Africa de Sud la adresa României: “Sunt idioate acele declarații”
Articolul următorCupa Dr. Lupușoru la șah