Un ieșean a fost pedepsit de către magistrați, după ce a fost acuzat de comiterea unei crime. 

Tribunalul Iași a dispus condamnarea lui Gabriel C. la opt ani și șase luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de omor. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Procesul bărbatului a început pe data de 8 mai 2019. Asta, după ce magistrații l-au încătușat pe Gabriel C. de pe data de 15 aprilie 2019.
Ulterior, judecătorii ieşeni au arestat pentru 30 de zile pe bărbatul în vârstă de 52 de ani, din municipiul Iaşi.
„Instanța admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași şi, în consecinţă, dispune arestarea preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, pentru o perioadă de 30 de zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului”, au menționat judecătorii.
Potrivit anchetatorilor, individul ar fi comis fapta pe 9 februarie, în jurul orei 20.30, tot el fiind cel care a sunat la 112 pentru a anunţa că iubita lui a murit. Victima avea 72 de ani şi locuia de mai multă vreme cu Gabriel C.
Într-o locuință din municipiul Iași, între suspect și concubina lui, în vârstă de 72 de ani, ar fi intervenit un conflict verbal.
Conflictul ar fi degenerat, iar individul i-ar fi aplicat concubinei mai multe lovituri cu pumnii și picioarele.
În urma loviturilor primite, victima a căzut peste mai multe obiecte de mobilier din locuință și a suferit multiple leziuni.
La fața locului a fost chemat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean, dar medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă, declarând decesul.
Articolul precedentScandal pornit de la asfaltarea unei străzi din Păcureți
Articolul următorManager de spital și profesor de la UMF, condamnați din cauza șpăgii!