O femeie din judeţul Iaşi a fost pedepsită de către magistraţi, după ce a fost acuzată de comiterea unei infracţiuni cu caracter economic.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea Mărioarei Stănescu la cinci ani şi patru luni de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, săvârşită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (67 de acte materiale), precum şi în evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale (un act), în formă continuată.

“Instanţa admite, în parte, acţiunea formulată în cauză şi, în consecinţă, obligă inculpata să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) , prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Iaşi, suma de 553.529 de lei (echivalentul a 130.632,46 euro), cu titlu de prejudiciu. Respinge, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de ANAF, prin DGRFP Iaşi”, au precizat magistraţii ieşeni. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul femeii a început pe data de 23 ianuarie 2018. Conform procurorilor ieşeni, pe data de 27 iulie 2009 şi în perioada 11 septembrie 2009 – 10 februarie 2010, ar fi fost întocmite înscrisuri în care au fost înregistrate sau, după caz, declarate achiziţii fictive de bunuri / servicii, pretins realizate în semestrul I al anului 2009, respectiv o declaraţie informativă (D394) privind livrările / prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, în care au evidenţiate şi declarate achiziţiile sau, după caz, incluse valorile unor pretinse achiziţii.

 

Articolul precedentScandal în club: poliţist lovit! Ce s-a întâmplat
Articolul următor„Marșul Vieții”, duminică, la Iași