Doi tineri certaţi cu legea au fost pedepsiţi de către judecătorii ieşeni, după ce au fost acuzaţi de comiterea unor infracţiuni.

Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus ieri condamnarea lui Mădălin C. la pedeapsa rezultantă de trei ani de închisoare, sub acuzaţiile de furt în scop de folosinţă, furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis.

În acelaşi dosar, instanţa a decis condamnarea lui Veronel S. la pedeapsa rezultantă de şase ani de detenţie, pentru furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt calificat. În fapt, magistraţii au contopit pedepse anterioare pe care cei doi le primiseră.

Instanţa dispune confiscarea de la fiecare dintre inculpaţi a sumei de 12 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase şi nerestituite persoanei vătămate M.G., respectiv doi saci cu tărâţe a câte 20 de kilograme fiecare, au precizat judecătorii ieşeni.

De remarcat este faptul că decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul celor doi indivizi a început pe data de 22 martie 2018. Asta, după ce, pe 14 martie 2017, cei doi au fost încătuşaţi.

Conform anchetatorilor, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie 2016, precum şi în noaptea de 5 spre 6 februarie 2016, cei doi au furat şi au condus un autoturism, deşi niciunul dintre ei nu avea permis în acest sens.

Oamenii legii au precizat că cei doi au mai fost condamnaţi în trecut, pentru comiterea unor fapte similare, printre altele fiind şi o acuzaţie de furt, în cazul lui Veronel S., a cărei părţi vătămată a fost Mănăstirea Bârnova.

Articolul precedentCu dosar penal, din pricina petardelor
Articolul următorScandal între studenţi, terminat la Poliţie