Excelența Sa Paul Brummell, Ambasadorul Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, s-a întâlnit luni, 18 iunie, cu studenții și profesorii Universității „Alexandru Ioan Cuza“ Iași. Tema întâlnirii A fost legată de încheierea misiunii Excelenței Sale în România și de sistemul educațional din Marea Britanie. Paul Brummell a susținut un discurs și la Palatul Culturii, în cadrul Campaniei de diplomație publică.

„Iașul a fost prima mea casă aici în România și aici am învățat să vă vorbesc limba, de aceea de multe ori vă folosesc regionalismele pentru anumite denumiri, spun harbuz în loc de pepene. Mă leagă foarte multe amintiri de Iași și dacă prima vizită în calitate de ambasador a fost aici, am ținut ca și ultima să fie tot pe meleagurile dumneavoastră. Îmi doresc ca relațiile existente între România și Marea Britanie să se păstreze la fel de strânse și pe viitor. Noi vom ieși din Uniunea Europeană ca și organizație, dar vom rămâne prietenii României. De aceea, ne dorim în continuare ca studenții buni din Iași să vină să studieze în țara noastră prin programele Erasmus”, a spus în cadrul întâlnirii, ambasadorul Marii Britanii.

„Vizita ambasadorului britanic se desfășoară în cadrul Campaniei de diplomație publică «#BritainInRomania» aflată în cel de-al II-lea an de desfășurare și urmărește să promoveze cinci mari teme, prin vizite regionale. Temele promovate în cadrul acestei vizite sunt celebrarea muncii ONG-urilor britanice, promovarea legăturilor bilaterale de-a lungul istoriei dintre Marea Britanie și România, precum și a celor legate de comerțul, cooperarea pe apărare și oprirea criminalității. De asemenea, campania își mai dorește să avanseze valorile britanice în ceea ce privește susținerea drepturilor omului și nediscriminarea pe bază de naționalitate, religie, orientare sexuală sau dizabilitate, precum și promovarea luptei împotriva corupției și transparența în viața publică. Un alt obiectiv este focalizarea pe noua generație de tineri a României, având în vedere numărul mare de studenți români din Marea Britanie”, au transmis oficialii Complexului Muzeal Național Moldova.

La eveniment nu a participat niciun reprezentant al autorităților locale.

Articolul precedent„Color Run“, la Iași
Articolul următorS-au semnat actele pentru restaurarea Casei Dosoftei