Un bărbat s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor ieșeni, după ce a fost acuzta de încălcarea prevederilor Codului Vamal.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au dispus condamnarea lui Ioan G. la pedeapsa rezultantă de doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate comiterii acesteia.

Instanța dispune ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, fie în cadrul Consiliului Local Iaşi – Direcţia de Asistenţă Socială, fie în cadrul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat. Respinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă formulată de partea civilă şi constată că prejudiciul a fost achitat în integralitate, inclusiv penalităţile, de către inculpat, în cursul urmăririi penale, au precizat judecătorii ieșeni. 

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul bărbatului a început pe data de 5 ianuarie 2018. Conform magistraților, pe data de 14 iunie 2017, acesta ar fi fost prins având mai multe pachete cu ţigări mărcile Elegance, Ashima, Kiss şi Winston.

Articolul precedentApropierea de soţie i-a adus un dosar PENAL: cum a fost posibil aşa ceva!
Articolul următorPremieră la Teatrul Național Iași