Liderul PNL Iași și ministrul Mediului, Costel Alexe, a declarat în această seară, după anunțarea exit-poll-urilor alegerilor prezidențiale, că hegemonia PSD a luat sfârșit și că viața socială în Moldova se va schimba în bine.

„Având în vedere rezultatele de azi, cred că s-a făcut dreptate în România, Iași și Moldova. Votul covârșitor este o palmă pentru cei care au crezut că pot pune democrația în cui. E o palmă pentru cei care au crezut că au justiția în buzunar timp de trei ani. Este o palmă dată PSD, care nu a făcut altceva decât să-și bată joc de întreaga țară. Marile proiecte ale Iașului și ale Moldovei au fost ignorate. Această hegemonia a luat sfârșit și cu un guvern eficient avem premisele să dezvoltăm Iașul și Moldova pe fundamente solide. Tot ceea ce înseamnă viața socială în Moldova se va schimba în bine“, a spus Costel Alexe.

Articolul precedentMihai Chirica: „Am reușit să eliberăm România și Iașul de PSDragnea!“
Articolul următorNicio secţie câştigată în municipiul Iaşi pentru Viorica Dăncilă