Reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi (UMF) au anunţat că au apărut culegerile de teste necesare pentru admitere, publicate de Editura „Gr. T. Popa“, ediţia 2019.

Acestea pot fi cumpărate de la Librăria UMF, care se află la parterul Facultăţii de Farmacie, programul de luni până vineri fiind de la ora 10.00 la 14.00.

Culegerile pentru „Anatomia şi fiziologia omului“ şi cea de „Matematică“ pot fi cumpărate fiecare cu 25 de lei, cea de „Chimie organică“ şi „Biologie Vegetală“ cu câte 26 de lei, iar cea de „Fizică“ are preţul de 31 de lei.

Conform calendarului concursului de admitere pentru sesiunea iulie 2019, perioada înscrierilor este 15 – 20 iulie, iar testul grilă va avea loc pe 24 iulie.

Articolul precedentDrogurile l-au dus la puşcărie
Articolul următorMarius Bodea: „Este inadmisibil ca Iaşul să primească pentru drumurile judeţene mai puţini bani ca Teleormanul“