Odată una dintre zonele importante ale industriei grele din România, Valea Jiului s-a aflat într-un declin amețitor în ultimii 30 de ani. Așa că politicienii au venit cu soluția salvatoare: să promoveze zona pentru potențialul său turistic. Ideile mărețe ale oamenilor politicii presupuneau ca o parte din minele închise înainte de anul 2000 să fie transformate în muzee, pentru a-i face pe posibilii vizitatori ai zonei să retrăiască vremurile de altădată și să se pună, pentru câteva ore, în pielea celor care au lucrat ani de zile în mine.

Printre minele care ar fi trebuit să devină muzee se afla și Dâlja, închisă la un an după explozia din 1997 care a curmat viețile a 19 persoane. Și clădirile din cartierul învecinat amplasării miniere ar fi trebuit reabilitate și transformate în locuri de cazare pentru potențialii vizitatori. Însă nu s-a mai concretizat nimic din toate acestea. Proiectul a fost abandonat de către autorități, iar clădirile demolate.

Muzee ar fi trebuit să devină și alte câteva mine din Valea Jiului, printre care Aninoasa și Petrila, ambele importante pentru comunitatea locală, ambele închise în urma nepăsării celor care trebuiau să le administreze.

Niciuna nu a mai ajuns să primeasă turiști pentru că de la anunțarea proiectului și până acum una dintre ele a fost demolată aproape în totalitate, iar cealaltă, chiar dacă ar prezenta interes pentru aleșii locali, este în continuare lăsată să se dărâme sub ochii singurilor săi vizitatori: hoții de fier vechi.

Pentru a facilita venirea turiștilor în zonă, a început proiectul unui drum până în inima muntelui. DN66A trebuia să aibă 80 de km lungime și să facă legătura între stațiunea Herculane și Valea Jiului.

Însă din 2002, de când au început lucrările, și până în anul 2011 au fost turnați doar 20 de kilometri de șosea, apoi lucrarea a bătut pasul pe loc. S-a încercat reluarea ei acum 3 ani când a avut loc o licitație pentru încă 20 de kilometri de drum național. Însă la licitația pentru proiectul care ar costa peste 240 de milioane de lei nu s-a prezentat nimeni.

Așa că șoseaua care ar trebui să aducă turiști în Valea Jiului a rămas împotmolită, undeva în munți, și așteaptă cuminte să fie finalizată.

Ca să nu zică că nu au făcut nimic pentru turismul din zonă, în 2011 autoritățile au inaugurat cu fast domeniul schiabil din Valea Jiului, o investiție de 33 de milioane de euro, bani alocați de Ministerul Turismului.

Turiștii se puteau bucura astfel de priveliștea din Pasul Vulcan de la înălțimea telegondolei care traversează zona. Însă odată ajunși în zonă, vizitatorii nu aveau unde să rămână peste noapte pentru că locuri de cazare găseau doar în câteva cabane vechi ale localnicilor.

Așa că zona care, potrivit autorităților, trebuia să devină un magnet pentru turiști, nu și-a atins potențialul și nici nu a atras prea mulți investitori.

Însă Pasul Vulcan nu este singura zonă din Valea Jiului pentru care aleșii au avut planuri mari. În anii 2000 la Parâng a fost demarat proiectul „Schi în România” prin care în zonă ar fi urmat să fie amenajate 12 pârtii noi de schi și o telegondolă care să lege Petroșaniul de Straja. Proiectul de 70 de milioane de euro a fost însă oprit în 2012.

Chiar dacă nu au mai primit finanțare de la guvern, autoritățile locale au inaugurat în anul 2014, în zona Parâng un telescaun de doi kilometri, iar anul trecut a fost finalizat și un drum județean de 4,5 kilometri prin care turiștii pot ajunge la altitudinea de 1600 de metri.

Însă schimbările sunt prea mici pentru nevoile economice ale Văii Jiului și ale locuitorilor acestora care pare că au fost uitați de către aleși. 

Culisele Statului Paralel | Oraș lăsat fără apă de 8 zile, oameni disperați. Reacția primarului

Culisele Statului Paralel | Impozit uriaș pentru ruine: majorare 500%. Cum vor edilii să salveze stațiunea Soveja

Articolul precedentSărbătoare 8 februarie. Un mare sfânt este pomenit în calendar
Articolul următorPrognoza meteo 8 februarie. Cod galben de vânt puternic și ploi