Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 31 de ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, pe data de 21 iunie, în timp ce s-ar fi aflat în municipiul Iași, acesta ar fi deposedat, prin smulgere, un bărbat de 38 de ani de o sumă de bani, cauzându-i un prejudiciu de 1.300 de lei.

Pe baza mandatului de aducere, el a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași, cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, oamenii legii au identificat un tânăr de 19 de ani, din municipiul Iași, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că, pe data de 14 mai, în timp ce s-ar fi aflat în municipiul Iași, acesta ar fi deposedat, prin smulgere, un bărbat de 60 de ani de o sumă de bani.

Acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătorie și Judecătoriei Iași cu propunere de arestare preventivă, conform poliţiştilor.

 

Articolul precedentINCREDIBIL: Depozit de cherestea, incendiat în mod intenţionat!
Articolul următorStudenții vor beneficia de reducerea de 50% la abonamentele și biletele CTP și pe perioada verii