Întrunit în ședință extraordinară luni, 7 iunie 2021, Consiliul Local i-a ales pe cei doi viceprimari ai Municipiului Iași în persoana consilierilor Daniel Juravle (PNL) și Cezar Baciu (USR-PLUS).

Alegerea celor doi viceprimari s-a făcut în urma exprimării a 14 voturi din partea consilierilor PNL și PMP, precum și a lui Cezar Baciu.

 
„Este un moment important, pe care ar trebui să-l tratăm ca atare. Din acest moment, rațiunea va începe să domine din ce în ce mai mult în administrația locală. Cred că ieșenii s-au săturat de demagogie și au dreptate. Ei vor fapte, vor o viață mai bună, mai liniștită. Dacă facem acest lucru pentru ei, toată lumea va fi mulțumită. Cred că tărie că împreună putem face lucrurile mai bune. De azi începe munca, foarte multă muncă. Sunt convins că toată lumea va aprecia munca noastră, indiferent de culoarea politică. Cred că împreună cu PSD și consilierii săi locali, alături de USR – PLUS, PMP și PNL, vom găsi soluții rezonabile pentru tot ceea ce se va propune în Consiliul Local. Cei doi viceprimari vor avea tot sprijinul meu ca primar”, a declarat primarul Mihai Chirica.
 
Daniel Juravle are 35 de ani și este de profesie economist. Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Administrație Publică, este doctor în economie și profesor asociat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor.
 
„Le mulțumesc consilierilor locali care au înțeles necesitatea completării administrației locale. Îi invit la dialog pe toți membrii Consiliului Local, indiferent de partidul din care fac parte. Îmi doresc să ne apucăm de treabă și să facem bine pentru Iași. Avem bugetul aprobat, avem multe proiecte care vor deveni realitate. Sunt un om de echipă, iar alături de primarul Mihai Chirica, alături de colegii de partid și de alianță, sunt încrezător că vom reuși.”, a spus viceprimarul Daniel Juravle.
 
Cezar Baciu are 27 de ani și este absolvent al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, cu un master în Inginerie și Management. La alegerile locale din 2020 a fost ales consilier local pe listele USR-PLUS.
 
„Le mulțumesc colegilor din Consiliul Local pentru susținere. O mare greutate s-a pus momentan pe umerii mei, pe care mi-o asum. Voi lucra în folosul cetățenilor, conform jurământului pe care l-am depus în fața acestora, alături de colegii din alianța PNL-USR-PLUS. Foarte multe amendamente propuse de grupul USR-PLUS se regăsesc în proiectul de buget al Municipiului Iași votat pe anul 2021 și este responsabilitatea noastră să le transpunem în practică”, a afirmat viceprimarul Cezar Baciu.
 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentAccident cu patru victime în comuna Grajduri! Trei dintre ele sunt copii
Articolul următorPoli Iasi, salvata de la desfiintare de consilierii locali