Deputatul PNL Dumitru Oprea susține că experiența Bacalaureatului din acest an înfățișează un tablou sumbru. 

În urma nenumăratelor experimente ale Ministerului Educației, ne confruntăm cu o situație fără precedent: doar patru elevi din zece au luat examenul! Declinul este foarte clar. Conform statisticilor, oferite chiar de minister, s-a înregistrat cea mai redusă rată de promovabilitate din ultimii cinci ani! Un eșec pentru educația românească și pentru societate, acum și mai ales pentru viitor!
Dintre cei 230.000 de elevi care au început clasa I în 2007, numai 85.000 au luat Bacalaureatul. Zeci de mii de copii au fost lipsiți de șanse, unul dintre motive fiind numeroasele „reforme“ din învățământ. La care se adaugă abandonul școlar!
Cu ce soluţii vine guvernarea PSD?! Vorbește despre desfiinţarea programului „Cornul și laptele“, despre tăieri din bugetul Educației (de parcă ar mai fi de unde!) și despre alte măsuri similare, care nu asigură, în nici un caz, un viitor mai bun pentru educaţie.

În acest context, PNL vine cu trei propuneri privind învățământul preuniversitar: prevenirea abandonului școlar prin implementarea unui program de tip „școală după școală“; asigurarea unui pachet alimentar pentru fiecare elev; introducerea evaluării școlilor și identificarea cauzelor pentru care mulți elevi nu se prezintă la examenul final.

În jurul acestor propuneri ar trebui să se ralieze întreaga clasă politică, indiferent de partid, pentru a asigura viitorul sutelor de mii de copii care au nevoie de educație, nu de abandon și delăsare din partea statului! Pentru viitorul lor, colaborarea întregii societăți este mai mult decât necesară. Astfel vom avea o Românie mai bună!”, a precizat deputatul ieșean Dumitru Oprea.

Articolul precedentChirica se pregătește de campanie: Grătare pentru populație, pe C.A. Rosetti
Articolul următorPrimăria vrea „să omoare“ de tot intrarea în Iași: patru semafoare la Valea Lupului