Un deputat PNL de Iași susține că una dintre cele mai proaspete bazaconii ale pesediștilor este propunerea de a introduce „pensia de întreținere“. 

“Bănuim că este ordin de partid ca, săptămânal, fiecare parlamentar PSD să vină cu o idee, iar cea mai proastă sau controversată să fie transmisă public. Așa se face că ultima lor propunere a acumulat un număr foarte mare de susținători: 73 de parlamentari au semnat proiectul de lege! Că între timp și-au retras, în urma dezbaterii publice, măreața idee, contează mai puțin”, spune deputatul ieșean Dumitru Oprea.

Conform deputatului PNL, “intenția de stat captiv, în care totul trebuie controlat de PSD, a fost evidentă de la preluarea puterii de coaliția PSD-ALDE, care nu înțelege nici democrația, nici libertatea individului, nici economia. Să fi făcut vreunul dintre „gânditorii“ partidului vreo analiză a impactului acestei măsuri? Evident că nu, deoarece nu sunt în stare!”.

“În momentul de față, cu un deficit de 11 miliarde la bugetul de stat, pe care încearcă să îl acopere cu disperare, sistemul public de pensii este compromis la nivel financiar. Colapsul este tot mai evident și nici împrumuturile cu dobânzi uriașe nu îl mai pot acoperi. Și atunci Dăncilă, Teodorovici și restul incompetenților aflați la guvernare caută să treacă grija față de bătrâni din responsabilitatea statului pe umerii „omului de rând“.

Un proverb românesc spune că cine nu are bătrâni, să-şi cumpere. Prin caracterul sinistru al acestei inițiative, PSD învrăjbește generațiile între ele, părinți și copii, cu scopul meschin de a-și ascunde eșecul, de a nu recunoaște că a dus România de râpă. Pentru acești politicieni ai lugubrului, nu contează decât miza de moment – să rămână la putere. O urmăresc din toate forțele și nu se dau înapoi de la nimic. Fiind lași prin definiție, își trădează neputința și caută să dea vina pe alții pentru felul în care falimentează țara. Iar acest lucru trebuie să înceteze cât mai repede!”, a încheiat Dumitru Oprea.

 

Articolul precedentACCIDENT de circulație, cu victimă, în județul Iași
Articolul următorIeșenii de-abia acum vor să transfere titulari