Agenții din cadrul Postului de Poliție Ciurea au efectuat două percheziții domiciliare, în comuna Ciurea, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat din locuinţă.

Perchezițiile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal instrumentat de agenții Postului de Poliție Ciurea, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Oamenii legii au precizat că, în fapt, două persoane sunt bănuite că, în noaptea de 25 spre 26 iulie 2018, ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unei femei de 69 de ani, din comuna Ciurea, de unde ar fi furat un televizor și alte bunuri.

În urma perchezițiilor, polițiștii au identificat bunurile susceptibile a fi furate de către aceștia din locuința femeii și le-au predat părţii vătămate. De asemenea, la domiciliile celordoi tineri au fost descoperite și alte bunuri susceptibile a proveni din săvârșirea altor infracțiuni”a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Conform acesteia, pe baza probatoriului administrat în cauză, ceidoi tineri bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în arest şi urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, cu propuneri legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Articolul precedentRidicată de polițiști de pe stradă și încătușată: uite de ce!
Articolul următorPlimbare cu Tramvaiul Comunismului