Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră, o asigurare tip“carte verde” şi un autocolant care atestă valabilitatea inspecției tehnice periodice, pentru autoturismul la volanul căruia se afla, care s-au dovedit a fi false. Totodată, maşina avea înmatricularea suspendată de autorităţi.

 

În data de 17 iunie a.c., în jurul orei 00.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Lituania.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că asigurarea internaţională tip carte verde şi  autocolantul care atestă valabilitatea inspecţiei tehnice periodice nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Totodată, s-a constatat faptul că înmatricularea autoturismului este suspendată din data de 17.02.2020.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentAdolescent dispărut! Poliția cere ajutorul populației
Articolul următorBilanț CoVid-19, 17 iunie: 87 cazuri noi! Vezi situația în județul tău