Agenții din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și Poliţiei Municipiului Iaşi au acționat pentru combaterea faptelor de comerț ilicit, fiind verificate 14 societăți comerciale.

În urma verificărilor au fost găsite patru firme care ar fi comercializat produse susceptibile de a fi contrafăcute.

În cauză au fost întocmite patru dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, pentru produse identice sau similare, fără drept.

Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 48 de produse (lame de drujbă, susceptibile de a fi contrafăcute).

De exemplu, la o firmă s-ar fi comercializat 22 de lame de drujbă pentru care nu au fost prezentate înscrisuri din care să rezulte autenticitatea acestora, fiind susceptibile de fi contrafăcute. De asemenea, au fost date cinci amenzi, în cuantum de 5.000 de lei.

Articolul precedentIeșean găsit “parfumat” în trafic
Articolul următorJudecat pentru că și-a sugrumat soția