Primăria Iași a lansat o licitație pentru achiziționarea unui lot nou de 10 parcometre. Prevederea bugetară este de 462.184 lei, fara TVA, aproape 100.000 de euro. La procedură s-au prezentat două societăți, Contract Management SRL si SLX Super Lux Tehnologies SRL, ambele cu sediul social în București. A două firmă a adus alte 10 parcometre. Comisia de evaluare va alege oferta cu prețul cel mai mic.

„În Municipiul Iași sunt amenajate spații destinate parcării vehiculelor, semnalizate prin indicatoare și marcaje care delimitează suprafața acestora din partea carosabilă a străzilor. Vehiculele parcate neregulamentar se consideră cele staționate în locuri sau zone nepermise (trotuare, zone și spații verzi, scuaruri, spații și locuri de joacă pentru copii etc.). Având în vedere că nu toți proprietarii de vehicule respectă legislația în vigoare privind parcarea vehiculelor și constatându-se indisciplina din partea acestora, se impune luarea unor măsuri privind îmbunătățirea calității și eficienței parcării vehiculelor și exploatării parcărilor auto publice cu plata în Municipiul Iași”, se arată în caietul de sarcini.

Articolul precedentChirica se chinuie să-i convingă pe ieșeni că s-a îmbunătățit calitatea aerului din Iași
Articolul următorAccident la Leţcani: printre victime, un copil de 11 ani!