Polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani au identificat două tinere, bănuite de comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune. Acestea au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore.

Agenții au identificat două tinere, din municipiul Iași, bănuite de comiterea infracțiunii de tentativă la infracțiunea
de înșelăciune, prin metoda „accidentul”.
Din cercetările efectuate de polițiști până în prezent, s-a constatat faptul că, în cursul zilei de 10 septembrie, o femeie de 84 de ani, din comuna Ruginoasa, ar fi fost contactată telefonic de către persoane necunoscute care, sub pretextul că o rudă a sa ar fi fost implicată într-un accident rutier, i-au solicitat o sumă de bani necesară pentru o intervenție chirurgicală.
Ulterior, două tinere din municipiul Iași, una în vârtă de 19 ani și respectiv de 22 de ani, s-ar fi întâlnit cu femeia de 84 de ani, pe raza comunei Ruginoasa, pentru a intra în posesia sumei de 20.000 de lei, însă, un vecin a intervenit prin solicitarea sprijinului polițiștilor.
Astfel, în baza verificărilor efectuate și a probatoriului administrat în cauză, la data de 10 septembrie, cele două tinere au fost reținute de poliţişti, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introduse în Arestul I.P.J. Iași. Cercetările continuă.
Articolul precedentPLUS Iași cere anularea licitației de proiectare a Esplanadei din fața Palatului Culturii
Articolul următorUn gigant din industria IT va face angajări la Iași