O femeie în vârstă de 78 de ani a ajuns fără casă, fără familie și fără vreun sprijin din partea nimănui. 

Singurii care o primesc sunt medicii din cadrul Unității de Primire a Urgențelor (UPU) a Spitalului “Sfântul Spiridon”, din Iași.
“Pacienta, care a petrecut iarna la adăpostul din C.A. Rosetti a fost trimisă pe data de 8 martie cu escare de gradul IV la nivelul șoldurilor. Nu are casă, nu știm cum a ajuns așa, nu poate fi internată pentru că trebuie doar pansată și îngrijită acasă. Din ce am înțeles, la adăpost nu o mai primesc, toate centrele medico-sociale spun că nu au locuri și ea stă de cinci zile în Unitatea de Primire a Urgențelor”, a declarat marți seară prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.
Deși, de multe ori, politicienii, autoritățile locale și cele județeană din Iași pozează în persoane caritabile și pline de compasiune, se pare că situația acestei femei bătrâne și bolnave nu aduce nici capital electoral, nici vreun alt gen de câștig, astfel că este lăsată de toată lumea să moară pe străzi de frig și de foame.
Articolul precedentPe ce cheltuie 3 milioane de lei Poliția Locală Iași
Articolul următorMarius Bodea: „Dacă nu ne vom strânge măcar 100.000 la Suceava să protestăm, PSD ne va trata mai departe ca pe o regiune dezbinată!“