Deputatul liberal Dumitru Oprea a declarat că România trece printr-o perioadă tumultoasă, când, pentru prima dată după 1989, s-a întors la un sistem de putere care se învârte în jurul unui singur om și al intereselor sale, Liviu Dragnea.

„Din primul moment al preluării puterii de către PSD-ALDE, singurul obiectiv a fost restaurația totală! Astăzi vedem că sunt foarte aproape de a-și îndeplini visul, chiar cu prețul distrugerii unei țări întregi“, susține Oprea.

Dumitru Oprea este de părere că PSD și ALDE nu precupețesc niciun efort „în asaltul total asupra instituțiilor independente din România, iar «performanța» și determinarea coaliției produc rezultate dezastruoase pentru democrația românească“.

„O vreme, actuala putere a părut confuză și, uneori, ne-a deturnat atenția de la tabloul de ansamblu. A manipulat populația cu un Program de guvernare fantasmagoric, a schimbat doi prim-miniștri și a operat, pe ici, pe colo, măriri de salarii și pensii speciale, dar într-un mod cu totul nesustenabil. Însă nu a făcut nimic pentru utilizarea fondurilor europene, pentru vreun metru de autostradă sau drum național, nimic pentru rezolvarea crizei forței de muncă, nimic pentru oprirea emigrației românești masive“, susține deputatul ieșean.

„Răpirea independenței procurorilor, timorarea judecătorilor și trimiterea funcției prezidențiale în zona irelevanței sunt tot ceea ce şi-au dorit liderii PSD și ALDE. (…) Dacă măcar un dram din toată «priceperea» și determinarea arătată de PSD-ALDE în distrugerea arhitecturii statului democratic ar fi fost folosit pentru guvernarea țării, probabil am fi fost în alt punct al istoriei. Acoperirea hoției și asigurarea că fărădelegile viitoare vor scăpa nepedepsite le-au acaparat mințile și au lăsat actul guvernării pe mâna unor diletanți. Dacă miniștrii sunt slabi și nepricepuți, nici aparatul de specialitate nu va performa pe fondul vidului de autoritate. Iată de ce, zbaterea unora din guvern ne arată situația aproape fără ieșire în care a fost aruncată România!“, mai zice Oprea.

Articolul precedentPietonii, în vizorul Poliţiei Rutiere
Articolul următorUn vasluian s-a ales cu dosar penal pe străzile din Iaşi: uite de ce!