Cei 50 de elevi din județul Iași care au reuşit să obţină nota maximă la Evaluarea Naţională, la care se adaugă cei 18 absolvenţi de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor fi premiaţi în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria Municipiului Iași și Inspectoratul Școlar Județean Iași joi, 9 iulie, începând cu ora 9.00, în incinta Amfiteatrului Palas (Teatrul de Vară).

„Acest gest de apreciere față de rezultatele excepționale ale elevilor și profesorilor este o obligație pentru un oraș prin excelență educațional și a devenit o frumoasă tradiție pentru Primăria Municipiului Iaşi. Ca și în anii precedenți, nu vom da premii în bani, ci câte o tabletă şi, desigur, diploma și coroniţa pe care le merită cu toţii”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Necesitatea respectării stricte a normelor de protecție sanitară impuse de pandemia COVID-19 va genera o modalitate distinctă de organizare a evenimentului față de anii trecuți, când premierea „zeciștilor” a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Iași.
Astfel, în intervalul orar 9.00 – 9.45, în incinta Amfiteatrului Palas, va intra un grup de 25 de elevi (alături de însoţitorii lor) de la Evaluarea Națională, selectați în ordine alfabetică, iar cea de-a doua grupă de 25 de elevi va intra în Amfiteatru în intervalul orar 10.00 – 10.45. În final, intervalul orar 11.00 – 11.30 este rezervat premierii elevilor notați cu 10 la Bacalaureat (alături de însoţitorii lor).
Totodată, pentru asigurarea unor condiții cât mai sigure, elevii sunt rugați să intre în Amfiteatru împreună cu cel mult un însoţitor, pentru a se putea respecta numărul maxim de persoane care au voie să participe la un astfel de eveniment.

La intrarea în Amfiteatru, Primăria Municipiului Iași va pune la dispoziția elevilor, însoțitorilor și cadrelor didactice măști de protecție, soluții dezinfectante pentru mâini, precum și apă și va asigura triajul epidemiologic (verificarea temperaturii corporale) cu ajutorul unui cadru medical. În incinta Amfiteatrului reprezentanții municipalității vor lua măsuri pentru păstrarea distanței sociale între persoane care nu fac parte din aceeași familie și pentru circulația participanților pe fluxuri definite.

Articolul precedentMăsuri pentru diminuarea efectelor provocate de caniculă
Articolul următorAproximativ 300 de elevi înscriși la școlile din Iași au intrat în posesia primelor abonamente gratuite electronice de călătorie