Amfiteatrul Palas le propune iubitorilor de artă dramaturgică un nou spectacol de excepție astăzi. De la ora 20.00, pe scena în aer liber vor urca Maia Morgenstern şi Marius Bodochi, doi actori celebri, protagoniști în piesa „Elixir”.

Spectacolul beneficiază de interpretarea cu totul deosebită a maeștrilor teatrului a unui text presărat de ironii și înțelesuri multiple, care oglindește tragi-comicul vieții amoroase. Biletele sunt 65 de lei și pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe www.palasmall.ro și www.iabilet.ro.

Mâine, în parcul Palas vor răsuna ritmurile simfonice. Filrmonica de Stat „Moldova” Iași susține un concert coral extraordinar, ca parte a stagiunii estivale. Vocile impresionante din Corul academic „Gavriil Musicescu”, coordonate de dirijorul Doru Morariu, vor capta atenția publicului și îl vor încânta cu partituri celebre. Membrii corului vor fi acompaniați de Adina Alupei la pian, Eduard Egyed la chitară, Lucian Maxim la percuție și Constantin Bîzgă la contrabas. Melomanii vor petrece o seară în compania muzicii, în aer liber, în cadrul spectaculos oferit de parcul Palas.

Articolul precedentSpectacol total. Începe Raliul Iașului
Articolul următorAdmiterea la UMF Iaşi, sesiunea de toamnă