La sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie Municipiul Iași va fi gazdă pentru două evenimente stradale dedicate mărțișorului.

Astfel, „Mărțișor – Simbol și tradiție” va avea loc în perioada 26 februarie – 8 martie, în Piața Unirii, fiind organizat de Asociația „ART – Meșteșugurile Prutului”.
Totodată, Festivalul Mărțișorului se va desfășura în perioada 26 februarie – 1 martie, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, fiind organizat de Asociația Meșterilor Populari din Moldova.
Scopul evenimentelor este de „păstrare și valorificare a valențelor mărțișorului tradițional, precum și de cunoaștere a semnificațiilor pe care le presupune purtarea acestui adevărat talisman românesc”.
Municipalitatea va asigura montarea și demontarea corturilor și căsuțelor de lemn care vor fi utilizate, precum și racordurile și consumul de energie electrică și salubrizarea zonelor în care evenimentele vor avea loc. Ambele evenimente se vor desfășura cu respectarea normelor impuse de legislația în vigoare privind combaterea pandemiei COVID-19.

Un proiect de hotărâre privind aprobarea cheltuielilor de organizare și implementare a proiectelor va figura pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de vineri, 26 februarie.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentAtelierele de mărțișoare la Palatul Culturii, expoziția de flori exotice în Grădina Botanică, spectacolele de teatru, operă și concerte simfonice
Articolul următor130 de cabinete noi de vaccinare anti-COVID-19 în toată țara