În ultima săptămână, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, oamenii legii au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, desfășurând activități în 195 de aerogări, obiective economice, rute feroviare și navale, în 400 de stații de cale ferată, precum și patrulând în 410 trenuri de călători.

În urma activităților desfășurate, au fost prinse opt persoane urmărite la nivel național sau internațional și găsiţi şapte minori lipsiți de supraveghere, care au fost predați familiilor sau internați în centre de plasament.

De asemenea, au fost prinse patru persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în spitale de profil și două persoane deținătoare și consumatoare de droguri.

În această perioadă, au fost întocmite 77 de dosare penale, cercetările fiind continuate pentru probarea infracțiunilor săvârșite, majoritatea de furt, distrugere, evaziune fiscală, fals și uz de fals, contrabandă și pescuit ilegal, precum și infracțiuni la regimul circulației.

Mai mult, polițiștii de la Transporturi au prins în flagrant delict 41 de persoane și au identificat 72 de persoane bănuite în dosare penale înregistrate inițial cu autor necunoscut.

Oamenii legii au adăugat că au fost reținute, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, patru persoane și a fost însușită propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a unei persoane bănuite de furt.

Polițiștii au desfășurat şase acțiuni specifice pe linia comerțului ilegal, a siguranței transporturilor pe apă, pescuitului ilegal, migrației ilegală și contrabandei. În urma acțiunilor, au fost date 41 de amenzi, în valoare de 16.460 de lei.

De asemenea, au fost efectuate 12 percheziții domiciliare și au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de 933.595 de lei (instrumente ilegale de pescuit, pește, țigări, lemne etc.).

În plus, polițiștii au intervenit în 17 situații pentru asigurarea ordinii și siguranței publice și pentru ajutarea persoanelor aflate în dificultate, cum ar fi accidente / incidente la calea ferată.

Agenții din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași au desfășurat un exercițiu privind modul de acțiune și timpul de reacție în situația depistării unui bagaj suspect, precum și în cazul prinderii unei persoane cu deținere ilegală de armament și muniție, în Aeroportul Internațional George Enescu, din Bacău

Articolul precedentALCOOLUL i-a adus un dosar PENAL!
Articolul următorAu făcut SCANDAL pe stradă: uite ce au pățit!