Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi va inaugura duminică expoziţia „Mihai Codreanu, cavaler al francofoniei”, la Muzeul „Edmond Rostand – Villa Arnaga” din Cambo-les-Bains, localitate din sudul Franţei în care dramaturgul francez a stat timp de nouă ani.

Astfel, expoziţia marchează Zilele Europene ale Patrimoniului 2018 şi este încadrată Comemorărilor naţionale consacrate în Franţa scriitorului şi dramaturgului Edmond Rostand (1868-1918).

Expoziţia prezintă aspecte din viaţa sonetistului român şi, în principal, contribuţia adusă francofoniei prin traducerea pe care a făcut-o piesei de teatru „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, apărută în 1919. Publicul francez va avea ocazia să descopere în imagini farmecul Vilei Sonet din Iaşi, ridicată în anii ʼ30 ai secolului trecut în stil neoclasic românesc.

Mai mult, Villa Arnaga a fost construită sub îngrijirea lui Rostand la începutul secolului al XX-lea şi este clasată monument istoric.

Coordonatoarea muzeului „Edmond Rostand – Vila Arnaga”, Béatrice Labat, va veni luna viitoare la Iaşi pentru a marca începutul unei colaborări dintre Muzeul „Mihai Codreanu” şi Muzeul „Edmond Rostand”, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT. Béatrice Labat este, de asemenea, vicepreşedinta Federaţiei Naţionale a Caselor Memoriale şi a Patrimoniului Literar din Franţa.

Articolul precedentMii de persoane la spectacolul Operei Naționale Iași
Articolul următorStradă din Iași, închisă să se joace niște copii