Câteva zeci de mii de ieșeni, dar și turiști sunt așteptați astăzi, în ajun de Sânziene (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), în Piața Palatului Culturii și pe pietonalul Ștefan cel Mare la cea de-a III-a ediție de la Iași a Festivalului Iei – RomânIA Autentică. Ca și anii trecuți, ieșenii și turiștii sunt invitați să îmbrace ia românească într-o amplă manifestare dedicată celebrării tradiţiilor şi meşteşugurilor populare.

Evenimentul central al Festivalului Iei – RomânIA Autentică va fi un super spectacol de muzică și dansuri populare. Între orele 15.00 și 22.00, pe scena din Piața Palatului Culturii vor urca Ștefan Pintilie, Sabina Ursache, Cristinel Iordăchioaia, Biatrice Duca, Ștefan Deaconița, elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu și Carla Ursu, Laura Lavric, Claudia Martinică, Alexandru Brădățan, Ansamblul „Mugurelul” al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” și Ansamblul „Ștefan Vodă” – Căpriana (Republica Moldova), ultima parte a concertului aparținându-le maestrului Nicolae Botgros și Orchestrei „Lăutarii”, alături de care vor evolua Ion Paladi, Viorica Macovei, Constantin Bahrin, Ioana Căpraru, Nicolae Ciubotaru, Tatiana Jacot și Ion Macovei.

Cea de-a IV-a ediție la nivel național a evenimentului RomânIA Autentică va avea loc simultan în Iași, Brașov și Hobița.

Articolul precedentPalatul Culturii, pe platforma Google Arts and Culture
Articolul următorProcesiunea „Trupul şi Sângele lui Cristos“, pe străzile din Iaşi