Antrenorul echipei Politehnica Iași, Flavius Stoican, a declarat că obiectivul său este să termine play-out-ul pe prima poziţie.

„Începe un nou campionat pentru noi. Ne-am dorit mai mult decât oricând să intrăm în play-off. Noi am ridicat ştacheta anul trecut, anul acesta am vrut să fim peste ce a dorit clubul, dar nu s-a putut. Trebuie să fim realişti, să fim conştienţi că în sezonul trecut ne-am autodepăşit. Am încercat acest lucru şi anul acesta, dar nu am reuşit. Dar jucătorii au încercat până în ultima etapă. Primele şase echipe care sunt în play-off merită să fie acolo. Au bugete, au infrastructură, au linişte. La noi, condiţiile trebuie îmbunătăţite. Botoşaniul a fost acolo în ultimii doi ani, dar nu a reuşit. Dinamo, un brand, nu a reuşit. Noi a reuşit anul trecut, acum nu am mai putut. Vrem să câştigăm fiecare meci în parte în play-out. Nu va fi deloc uşor, dar asta ne dorim. Vrem să ne clasăm pe locul 7 şi să fim cei mai buni din play-out”, a declarat Flavius Stoican.

Articolul precedentZanfirescu, aproape de scaunul de director general la Poliția Locală
Articolul următorUltimele finisaje la ansamblul monumental dedicat Regelui Ferdinand (GALERIE FOTO)