Antrenorul echipei Politehnica Iași, Flavius Stoican, a declarat că meciul cu Universitatea Craiova este unul dintre cele mai importante ale sezonului pentru echipa sa.

„Suntem conștienți de importanța acestei partide. Este un meci foarte important pentru noi, vrem să facem un meci mare și să obținem puncte. Venim după 120 de minute în Cupa României, un meci în care am dominat în multe momente ale jocului, un joc în care am văzut atitudine, determinare, posesie și vreau să avem aceeași linie. Este unul dintre cele mai importante meciuri din acest campionat. Băieții au încredere în forțele lor, pentru că au conștientizat că nu este o echipă mai bună decât noi.”, a spus Flavius Stoican.

Tehnicianul formației ieșene a mai precizat că el crede în continuare în play-off.

„Am jucat în inferioritate numerică și am dominat Viitorul în multe momente. Am reușit să revenim pe tabelă de la 0-2. Asta îmi dă speranțe că putem ajunge în play-off. Cu o victorie suntem aproape de locurile de play-off și vom continua să ne batem pentru acest obiectiv“, adaugă Stoican.

Articolul precedentChirica, acuzat că nu sprijină continuarea proiectului șoselei de centură
Articolul următorCozmin Gușă, despre amnistie şi graţiere: “Sunt de acord doar în aceste condiții”