Regele Charles a ajuns în România astăzi și deja a luat parte la întâlniri oficiale. Prima oprire a fost la Palatul Cotroceni, unde a fost organizată o recepție în onoarea acestuia. Printre invitații de seamă s-a numărat și fostul președinte al țării noastre, Emil Constantinescu. Șeful de stat este de nerecunoscut.

Printre numele mari prezente la marele eveniment s-au numărat și Patriarhul Daniel, Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, precum și fostul președinte Emil Constantinescu, președintele Curții Constituționale. Fostul șef de stat a strâns mâna cu monarhul britanic și a schimbat și câteva vorbe cu acesta, ca de la doi oameni care au condus o populație.

Emil Constantinescu, ajuns la vârsta de 83 de ani, a ajuns de nerecunoscut. A slăbit considerabil și trecerea anilor se poate observa pe chipul marelui om politic, ce a scris istorie în anii săi de conducere.

Emil Constantinescu, îngrijorat de soarta omenirii

Emil Constantinescu s-a retras de peste 20 de ani din lumea politică și nu a mai avut nicio implicare în acest domeniu. A fost văzut tot mai puțin în public și toate aparițiile fostului șef de stat au fost foarte discrete și rare.

Imagine

Articolul precedentȘi-a pierdut viața sub tractor
Articolul următorCare este grupa de sânge care atrage ţânţarii ca magnetul