Universitatea Craiova a revenit pe primul loc în Superliga de fotbal, după ce a învins-o pe Oțelul Galați cu scorul de 2-1 (0-0), vineri seara, în Bănie, într-un meci din etapa a 27-a.
Universitatea a deschis scorul după pauză, prin Ștefan Baiaram (54), cu un șut deviat de Jonathan Cisse, la pasa lui Alisson Safira.
Ahmed Bani (72) a marcat primul său gol pentru Oțelul, cu un șut de la aproape 30 de metri, deviat de fundașul hondurian Denil Maldonado.
Maldonado a marcat golul victoriei echipei antrenate de Mirel Rădoi (76), după o pasă a aceluiași Safira.
Oțelul a avut șansa unei deschideri rapide de scor, dar portarul Laurențiu Popescu a avut un reflex salvator la mingea trimisă de Nicușor Bancu spre propria poartă (3).
Craiovenii au avut alte două ocazii mari de gol, dar Nikola Stevanovic a respins de pe linia porții mingea trimisă de Baiaram (68), iar portarul Cosmin Dur-Bozoancă a intervenit salvator la șutul lui Alexandru Mitriță (90+4).
Universitatea a reușit în premieră patru victorii consecutive în acest sezon, toate de la venirea lui Mirel Rădoi.
Oțelul are un egal și două eșecuri în ultimele trei etape. Gălățenii au ajuns la cinci înfrângeri consecutive în deplasare.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.