Un autocamion s-a răsturnat în urmă cu câteva minute în localitatea Popricani, din județul Iași.

Accidentul rutier a a vut loc pe Drumul Naíonal 24C, la kilometrul 8+780 (zona Popricani, județul Iași).

În urma incidentului, la fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Rutiere, precum și un echipaj cu un tractor, care să repună pe roți remorca TIR-ului.

Conform primelor date, șoferul ar fi oprit la un podeț din zonă, pentru a da prioritate unui vehicul ce circula din sensul opus, moment în care remorca TIR-ului s-ar fi răsturnat, după ce s-a izbit de partea din față a vehiculului.

Din fericire, nu au existat victime omenești. În zonă, carosabilul este umed, ca urmare a precipitațiilor sub formă de lapoviță, la o temperatură a aerului de +2 grade Celsius.

Acum se circulă pe jumătate din cale, dirijat de Poliție, iar echipele DRDP Iași intervin pentru tractarea remorcii și repunerea acesteia pe carosabil.

 

Articolul precedentFostă asistentă medicală, la un pas de MOARTE din cauza unui incendiu
Articolul următorÎn stare GRAVĂ, după ce a fost lovită de un TRAMVAI!