Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unei tinere cu cetățenie moldoveană o carte de identitate falsă, pe care aceasta o primise de la o cunoştinţă.

La Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni a ajuns recent, pentru efectuarea formalităţilor de control, ca pasageră într-un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, F.B., cu cetățenie moldoveană, în vârstă de 22 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit, iar echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră și lucrători vamali, a descoperit ascunsă, în poşeta tinerei, o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor române.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, F.B. a declarat că a primit cartea de identitate de la o cunoştinţă, persoana ale cărei date erau înscrise în document. Aceasta a mai adăugat că nu are cunoştinţă despre faptul că actul este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Articolul precedentLa un pas de TRAGEDIE după ce câţiva copii s-au jucat cu focul!
Articolul următorÎncepe modernizarea drumului județean 208 N Lespezi – Vânători