Agenții din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora au prins un cetățean din Georgia care a trecut ilegal frontiera, traversând înot râul Prut, cu scopul de a ajunge în Germania.

Agenții din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Țuțora – I.T.P.F. Iaşi au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Prisăcani, în apropierea malului românesc al râului Prut, un bărbat a cărui prezenţă în zonă nu era justificată.

Poliţiştii de frontieră au procedat la identificarea bărbatului, stabilind că este un cetăţean din Georgia. În vederea continuării cercetărilor, acesta a fost condus la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Țuțora.

Din verificările efectuate şi din declaraţiile bărbatului, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că acesta este cetăţeanul georgian A.A., în vârstă de 35 de ani şi a trecut înot râul Prut, cu intenţia de a ajunge în Germania.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar bărbatul a fost predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin în baza Acordului de Readmisie încheiat între România şi Republica Moldova.

 

Articolul precedentINCREDIBIL: Septuagenară lăsată fără covoare în casă de un derbedeu
Articolul următorCunoscut om de afaceri din Iaşi, găsit spânzurat în curtea casei