Școala Gimnazială Prisăcani în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Ministerul Educației Naționale și Primăria Prisăcani a organizat în ziua de 25 august 2019 a VIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor ”Mugurașii” Prisăcani.

Festivalul și-a propus să stimuleze tinerii în păstrarea, transmiterea şi revigorarea folclorului românesc, a datinilor şi obiceiurilor populare româneşti, promovând folclorul muzical – coregrafic autentic.

Obiectivele festivalului au constat în formarea unor abilităţi de manifestare a personalităţii prin cântec, dans, costum şi obicei popular; cultivarea încrederii şi respectului de sine prin activităţi cultural – artistice, dezvoltarea spiritului de echipă, a colaborării între şcolile implicate în proiect şi promovarea multiculturalităţii.  

Ediția din acest an s-a bucurat de prezența pe scena prisăcăneană a 21 de ansambluri și soliști din 6 zone folclorice: Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat, Crișana și Transilvania, respectiv din 17 județe ale țării.

A fost un schimb de experiență inedit la care au participat peste 500 de elevi care au promovat frumusețea și autenticitatea folclorului românesc, varietatea dansurilor și costumelor tradiționale.

Activitatea a debutat cu tradiționala paradă a portului popular pe traseul școală – primărie, moment de o frumusețe aparte, în care locuitorii comunei au putut admira costumele populare specifice zonelor participante. După deschiderea festivă, a urmat secțiunea de interpretări, evoluţia formaţiilor și a soliștilor fiind recompensată cu premii, mențiuni și diplome de excelență, respectiv premii speciale pentru promovarea tradițiilor, pentru originalitate, pentru autenticitatea obiceiului prezentat, premiul pentru impresia artistică etc.

Festivalul a crescut valoric, împunându-se prin atitudine și prin conținuturile promovate, dar mai ales prin calitatea spectacolelor prezentate. Evenimentul a fost o adevărată sărbătoare a dansului popular, o explozie de originalitate și tradiție păstrate din generație în generație și transmise mai departe prin intermediul artei spectacolului.
Articolul precedentFOTO: Ieşenii, invitaţi să participe la un experiment ştiinţific naţional
Articolul următorRECORD: Peste 1.000 de amenzi date de Poliţia Rutieră într-o săptămână!