O bătrână de 93 de ani, din orașul Podu Iloaiei, care se afla în locuința ei în momentul izbucnirii unui incendiu, a fost salvată de către trei polițiști ieșeni.

Agenții de Poliție Teodor Buculei și Ştefan Tănasă, ambii din cadrul Poliției orașului Podu Iloaiei, precum și un agent din cadrul Poliției Locale Podu Iloaiei, din județul Iași, au fost sesizați recent, printrun telefon la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, despre faptul că, în locuința unei femei în vârstă de 93 de ani, din orașul Podu Iloaiei, a izbucnit un incendiu”, a declarat Ioana Btiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Aşadar, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au adăugat că agenţii au ajuns primii la fața locului și au salvat-o pe femeia de 93 de ani din locuința care ardea, iar, ulterior, au stins flăcările până la sosirea pompierilor. Acum, femeia este în afara oricărui pericol, datorită intervenției prompte a oamenilor legii.

Aceasta nu a fost prima misiune în care agenții de Poliție Buculei și Tănasă au dat dovadă de curaj și implicare. În luna martie 2018, aceștia au salvat de la înec două fetițe de 11, respectiv 12 ani, care au căzut într-un bazin de acumulare a apei, din orașul Podu Iloaiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Articolul precedentPrimăria Iași vrea să consolideze versantul Țicău
Articolul următorPensionară anchetată din pricina unor alimente