„Gala Premiilor Operelor Naţionale“se va desfăşura astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional din Iaşi. Gala este dedicată Aniversării Centenarului României, în deschiderea evenimentului, celebrul vals al lui Eugen Doga, considerat a patra capodoperă muzicală a secolului XX de către UNESCO. Valsul va fi transpus pentru prima dată în variantă coregrafică pe o scenă din România. Momentul va fi unul deosebit, deoarece compozitorul Eugen Doga va fi prezent în sală, urmând să înmâneze un premiu din cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale.

Premiile din cadrul acestei ediţii a Galei vor fi înmânate de directori ai Operelor din ţară, de către artişti, dirijori, dar şi de către alte personalităţi ale culturii româneşti. Spectacolul îi va avea ca invitaţi speciali pe soprana Patrizia Ciofi şi pe tenorul Fabio Armiliato.

Biletele la Gala Operelor Naţionale au fost puse în vânzare, iubitorii operei având posibilitatea să le achiziţioneze la preţuri care variază între 20 şi 60 de lei, în funcţie de aşezarea în sală.

Articolul precedentDoi profesori, cetăţeni de onoare ai municipiului Iași
Articolul următorPrimăria Iași va demola mai multe garaje din zona centrală a orașului