Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un gălăţean, care a fost depistat conducând un autocar, deşi nu avea acest drept.

 

În data de 08 decembrie a.c., în jurul orei 18.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în țară, un cetățean român, domiciliat pe raza judeţului Galaţi, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autocar, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce vehicule suspendat.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de conducere suspendat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Articolul precedentLucian Bode: Un moment de cumpănă, nu numai pentru România, ci și pentru Uniunea Europeană
Articolul următorBasarabean cu cinci documente false asupra lui