Fundaşul spaniol Adria Gallego, în vârstă de 27 de ani, s-a înţeles cu CSM Politehnica Iași pentru un contract pe doi ani.

Gallego, jucător de bandă dreaptă, este format la Lleida şi a mai jucat în Spania la Deportivo La Coruna B, Lleida, Binefar, Castellon, Portugalete, Asco, Ciudad de Ibiza precum şi în SUA, la FC Storm, ultima dată fiind legitimat la Atletico Saguntino, în liga a treia spaniolă.

Gallego a fost dorit şi în iarnă de CSM Poli, dar transferul nu s-a realizat deoarece partea iberică s-a opus.

„În ianuarie am încercat să reziliez contractul cu clubul unde evoluam, dar nu m-au lăsat să plec. Eram nerăbdător să se termine campionatul ca să pot semna cu Politehnica. Acum că a devenit o realitate, îmi doresc foarte mult să încep să joc pentru Poli”, a spus Gallego.

Articolul precedentStudent bănuit de distrugere
Articolul următorIaşul a devenit al doilea ”oraş regal” al României. Ce părere are primarul Chirica