Conducerea clubului CSM Politehnica Iași a anunțat miercuri după amiază că fundașul dreapta spaniol Adria Gallego a semnat un contract pentru un sezon cu formația din dealul Copoului, cu opțiune de prelungire pe încă un an.

În vârstă de 28 de ani, Adria Gallego a fost format la baza Lleida Esportiu și a jucat la Deportivo B și diferite echipe din segunda B, zona Catalunia. De asemenea, a evoluat și pentru Storm FC, în Statele Unite (National Premier Soccer League). Gallego a fost dorit și în luna ianuarie de către antrenorul Flavius Stoican însă, fiind sub contract și considerat cel mai important jucător din echipa Atletic Saguntino, transferul nu s-a realizat atunci.

„Mă bucur că am reușit transferul lui Gallego. Este un jucător de care avem nevoie la echipă, pe care l-am urmărit și care eu cred că are potențialul de a se impune în Liga 1”, a declarat Flavius Stoican.

Articolul precedentDumitru Oprea acuză PSD-ALDE de „banditism politic“
Articolul următorChirica vrea să cumpere autobuze electrice