Copiii de la Centrul de Excelență au primit ieri ghiozdane și rechizite școlare din partea Consiliului Judeţean Iaşi.

„Este un sentiment deosebit să știi că poți contribui la această șansă pe care au primit-o, cea de a depăși condițiile modeste pe care majoritatea le au acasă, de a veni într-un centru special unde pot face performanţă. Am toată încrederea că acest proiect unic va fi o reuşită, iar despre aceşti copii vom mai auzi în viitor. Deşi a fost privit cu neîncredere la început, am dovedit că un astfel de parteneriat între Consiliul Judeţean, Federaţia Română de Fotbal, Liceul cu Program Sportiv, Inspectoratul Şcolar Judeţean poate deveni funcţional și copiii din mediul rural pot concura oricând cu cei de la oraș. Le doresc succes şi voi fi alături de ei tot timpul. Sunt copii ambiţioşi care merită toată atenţia noastră”, a spus președintele CJ, Maricel Popa.

În luna ianuarie, în bugetul județului au fost incluse 20 de burse pentru copiii din mediul rural care au înclinație deosebită pentru fotbal.

În urma unui riguros proces de selecție realizat de antrenori specializați din cadrul Federației Române de Fotbal, dar și de la Liceul cu Program Sportiv din Iași, au fost aleși cei mai buni 20 de copii din tot județul, născuți între anii 2007-2008, care fac acum parte din Centrul de Excelență. Copiii sunt școlarizați la Liceul cu Program Sportiv din Iași. Cazarea este asigurată într-unul din căminele modernizate ale Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” Iași. De asemenea, elevii primesc trei mese pe zi, echipamentele sportive și materialele necesare.

Articolul precedentStreet Food Festival, de joi, la Iași
Articolul următorProgramul cornul și laptele revine în școlile din județ