Sindicatele din Educație anunță că greva generală continuă și luni. Liderii sindicali au respins oferta Guvernului, pe care o consideră „o formă de dispreț la adresa profesorilor”.

Greva profesorilor continuă şi angajaţii din sistemul de învăţământ menţin solicitările privind majorări salariale cu 25%, au anunțat liderii sindicatelor din Educație.

Liderul sindical Marius Nistor, FSE, transmite guvernanților „să coboare marți în stradă, să se uite în ochii profesorilor și să le spună ce ne spun nouă. Nu stăm cu mâna întinsă, este vorba de statutul nostru, este vorba de demnitate. Când s-a ridicat o țară întreagă, de la cea mai mică școală din rural până la cele mai titrate colegii, iar tu tot nu înțelegi fenomenul, înseamnă că nu ai ce căuta acolo”, într-o declarație la un post TV.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest, se arată în răspunsul sindicaliștilor din Educație după anunțul Guvernului de duminică.

„Deja vu, greva continuă

După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluție care să ducă la stingerea conflictului din educație. Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleași prime/vouchere pe care angajații din învățământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniștri cu care să negociem? De vineri am așteptat invitația la discuții, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susținut de purtătorul de cuvânt al Executivului.

Guvernul României trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, că încă nu a rezolvat cerința esențială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar.

Faptul că Guvernul României refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar și ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă (o grilă de salarizare potrivit căreia salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea să țină cont de grade și de vechime) îi face pe angajați să creadă că, de fapt, Executivul nu dorește nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învățământ.

Menționăm că, la ultimele negocieri avute cu reprezentanții Guvernului, joi, 25 mai 2023, solicitările noastre au fost clare:

  • Majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice;
  • Emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%;”
PREŞEDINTE, Simion HANCESCU
PREȘEDINTE, Marius Ovidiu NISTOR”, se arată în răspunsul oficial la oferta Guvernului, prezentată duminică de purtătorul de cuvânt Dan Cărbunaru.
 
Guvernul a chemat sindicatele la negocieri pentru noua lege de salarizare.

Luni ar urma să înceapă  înscrierile pentru susţinerea examenului de bacalaureat, iar Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, că directorii unităţilor de învăţământ care pot asigura resursa umană necesară înscrierii vor comunica părinţilor şi elevilor toate datele necesare.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentReacția MAE, după ce președinta Ungariei a postat: “Nu lăsa Transilvania să piară, Doamne”
Articolul următorCaravana Antimafia ajunge la Constanța, județ furat la bucată. Cine trage sforile pentru a controla Portul Constanța – joi, ora 18:00