Agenții rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au acționat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor. 

Astfel, în cadrul acțiunii au fost date 318 amenzi, în cuantum de 100.470 de lei, dintre care 127 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, opt pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 183 pentru alte abateri.

De asemenea, polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 31 de permise de conducere, dintre care 17 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, opt pentru nerespectarea regulilor privind depășirea, patru pentru conducerea sub influența alcoolului și două pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase patru certificate de înmatriculare.

“Un bărbat de 59 de ani a fost prins conducând un autoturism în municipiul Iași fiind sub influența alcoolului, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat să i se recolteze mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sutragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

Oamenii legii au mai spus că agenţii din cadrul Secţiei II de Poliţie Rurală Ciurea au oprit pentru control, în comuna Mogoșești, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Holboca.

Deoarece șoferul mirosea a alcool, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă.

“Agenţii din cadrul Secţiei III de Poliţie Rurală Popricani au prins un bărbat de 43 de ani, din comuna Probota, în timp ce conducea un autoturism pe DC 24 C, în localitatea Țigănași, fiind sub influența alcoolului. În urma testării acestuia a rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Şi în această cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă”, a adăugat Ioana Buştiuc.

Potrivit acesteia, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au prins, la rândul lor, un tânăr de 19 ani în timp ce conducea pe DJ 208, în comuna Valea Seacă, un autoturism având numerele de înmatriculare provizorie expirate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, iar cercetările continuă.

 

Articolul precedentAccident mortal într-o comună ieșeană. Șoferul a fugit de la locul accidentului
Articolul următorCopil de 14 ani, în vizorul poliţiştilor: de ce este suspectat!