În județul Iași sunt organizate 17 centre de examen, din care 2 funcționează la Pașcani, 1 la Târgu Frumos și 1 la Hârlău.

Astfel, 4.935 de candidați sunt așteptați în săli până la ora 8,30, luni, urmând ca începând cu ora 9,00 să susțină teza la Limba și literatura română, prima teză scrisă din cadrul acestui examen, cu durata de 3 ore.

Reprezentanţii ISJ le recomandă candidaților să verifice atent cu o zi înainte de examen, repartiția pe săli, astfel încât să nu existe surprize neplăcute în dimineața tezei. De asemenea, în ziua examenului vor găsi în școala în care susțin teza o sală special amenajată pentru bagaje, unde sunt obligați să depoziteze genți, haine și mai ales telefoanele mobile sau alte mijloace de comunicare, care nu sunt permise în sala de examen.

„Le dorim succes candidaților care vor susține examenul de bacalaureat, având convingerea că pregătirea atentă, studiul perseverent, efortul depus constant pe parcursul anilor de liceu le vor fi pe deplin răsplătite. Sperăm, de asemenea, că participarea la cele două simulări derulate în acest an școlar i-a pregătit pe elevi și din punct de vedere psihologic, emoțional, determinându-i să conștientizeze importanța examenului de maturitate pentru traseul profesional ulterior. Pe de altă parte, am făcut eforturi considerabile la nivel județean pentru a asigura cele mai bune condiții pentru desfășurarea acestui examen, un număr impresionant de cadre didactice fiind implicate în calitate de asistenți, membri în comisii de examen sau profesori evaluatori, și anume peste 2000”, a declarat prof. dr. Genoveva FARCAȘ, inspector școlar general.

Calendarul examenului în județul Iași :

1 iulie 2019 Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

2 iulie 2019 Probă în cadrul bacalaureatului bilingv francofon (în 2 centre de examen) – proba scrisă

3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

8 iulie 2019 Afișarea rezultatelor (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12,00 – 16,00)

9 – 12 iulie 2019 Rezolvarea contestațiilor

13 iulie 2019 Afișarea rezultatelor finale

Media minimă necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat este 6,00.

 

 

Articolul precedentAccident rutier MORTAL, într-o comună ieşeană!
Articolul următorPremiul I pentru elevii unei şcoli din Iaşi, la un concurs naţional