Iaşul este cel mai poluat oraş din ţară şi ocupă un loc fruntaş la nivel european, potrivit unui raport realizat de AirVisual. Iaşul ocupă locul 27 în Europa din 930 de oraşe analizate.

Topul a fost realizat în baza înregistrărilor din 2018 al celui mai periculos indice de poluare pentru oraşe (PM2,5 aşa-numitele „particule fine“ ce provin mai ales din arderea combustibililor). Acest indicator tehnic face referire la particulele de maximum 2,5 microni (circa 3% din diametrul unui fir de păr). Ţinând cont de dimensiune, specialiştii spun că pulberile de PM2,5 pătrund adânc în plămâni, fiind mai periculoase pentru sănătate decât cele din categoria PM10 şi pot provoca de 10 ori mai multe afecţiuni.

Raportul AirVisual susţine că poluarea la Iaşi este una „moderată“: indicele mediu din 2018 a ajuns la 27 (valoarea maximă admisă este 25, dar, de anul viitor, aceasta va scădea la 20). Spre diferenţă, cel mai poluat oraş din Europa (Lukavac, Bosnia) are un indice de 56, iar în lume, un oraş din India ajunge la 136.

La nivel global, în topul AirVisual, Iaşul ocupă locul 454 dintr-un total de 3.095 de oraşe incluse în raport, la egalitate cu un oraş din China. Chiar dacă vorbim despre o poluare „moderată“, specialiştii arată că expunerea pe termen lung la valori peste medie poate provoca grave probleme de sănătate.

Informaţiile utilizate de către AirVisual pentru întocmirea raportului provin atât de la staţii de monitorizare guvernamentale, cât şi staţii proprii.

Din ţara noastră au fost incluse 22 de oraşe în raport, iar Iaşul este pe primul loc, fiind urmat, la mare distanţă, de Cluj, Braşov, Bucureşti, Ploieşti, Măgurele, Timişoara şi Arad.

Conform situaţiei centralizate de către AirVisual, nivelul cel mai ridicat de poluare la Iaşi a fost înregistrat în lunile ianuarie, februarie, martie şi decembrie. La polul opus se află lunile iunie şi septembrie.

Articolul precedentFemeie în toată firea, anchetată pentru furt de alimente
Articolul următorTransplant de rinichi la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“