Un individ a fost arestat provizoriu, după ce a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni pe teritoriul Belgiei.

Judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași au admis propunerea formulată de procurori pe numele lui Ionuț B.

Instanța admite propunerea de arestare provizorie în vederea predării formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi și, în consecință, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate în vederea predării, în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul de primă instanță din West Flanders, Secția Bruges, emis în vederea cercetării penale pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de persoane, pe o durată de 15 zile. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare pe numele persoanei solicitate”, au precizat magistrații ieșeni.

Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. De asemenea, judecătorii au amânat cauza pentru data de 12 martie, pentru a se înainta mandatul european de arestare, tradus în limba română, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.

Conform anchetatorilor, în urmă cu câteva luni, individul ar fi comis infracțiunea de trafic de persoane pe teritoriul Belgiei. 

 

Articolul precedentIașul termină sezonul regular în genunchi și merge în play-out
Articolul următorMarius Bodea (PNL): Liviu Dragnea începe să semene tot mai mult cu Maduro!