Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea magistraţilor, după ce a fost acuzat de comiterea unei infracţiuni cu privire la regimul substanţelor interzise.

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au dispus condamnarea lui Alin Constantin C. la un an şi trei luni de închisoare, cu suspendare, pentru efectuarea, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii şi fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Instanţa stabileşte ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 80 de zile la Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi sau la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public Privat Iaşi. Constată încetată de drept măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpat pe data de 2 noiembrie 2018. Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului”au menţionat magistraţii ieşeni. Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul individului a început pe data de 22 noiembrie 2018. Asta, după ce, pe 2 noiembrie, el fusese reţinut şi, mai apoi, arestat preventiv.

Conform anchetatorilor, la mijlocul lunii iulie a anului trecut, acesta a fost prins având diverse cantităţi de produse cu efect psihoactiv,respectiv 1,77 grame (26 de punguţe) de fragmente vegetale în care s-a pus în evidenţă 5F-MDMB-PINACA, 344,7 grame de fragmente vegetale, alte 15,66 grame de fragmente vegetale, precum şi un dispozitiv pentru mărunţit pe care s-a pus în evidenţă 5F-MDMB-PINACA.

Oamenii legii au mai menţionat că totul a ieşit la iveală în urma unei percheziţii domiciliare la locuinţa fără forme legale a individului.

De asemenea, anchetatorii au mai afirmat că au găsit la individ osumă de bani obţinută de acesta în urma comercializării produselor cu efect psihoactiv, respectiv 40 de lei.

Articolul precedentAccident MORTAL comis în Iași: șoferul a FUGIT în noapte!
Articolul următorAcuzați că au vrut să facă MOARTE de om: ce au pățit!