O femeie din comuna Cotnari, judeţul Iaşi, a ajuns în stare destul de gravă la spital, după ce ar fi fost agresată de propriul soţ.

Doctorii ieşeni au precizat vineri dimineaţă că E.B., în vârstă de 45 de ani, din Cotnari, a ajuns iniţial la Spitalul de Neurochirurgie, după care a fost dirijată către Spitalul “Sfântul Spiridon”.

“Pacienta a venit de la Spitalul de Neurochirurgie, fiind policontuzionată în urma unei agresiuni din partea soţului, potrivit propriilor declaraţii. Aceasta a suferit diverse leziuni, în urma unei tentative de strangulare. Pacienta are un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei, un hematom epicranian frontal, o contuzie cervicală anterioară cu marcă traumatică, o contuzie toraco-abdominală, precum şi o plagă contuză palmară stânga”, a afirmat vineri prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonatoarea UPU-SMURD Iaşi.

 

Articolul precedentO nouă tragedie: o grefieră s-a aruncat de pe clădirea Parchetului!
Articolul următorA încercat să se spânzure, după o ceartă cu iubitul