În timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Obcinilor, din municipiul Suceava, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din judeţul Iaşi, ar fi accidentat uşor o fată în vârstă de 16 ani, din localitate, care ar fi traversat strada printr-un loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma impactului, victima a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate aalcoolemiei. 

 

Articolul precedentAnchetat la 58 de ani pentru că ar fi furat ceva de-ale gurii
Articolul următorLiberalii ieșeni vor referendum pentru demiterea primarului Mihai Chirica